Bugetul Medgidiei, bătaia de joc a primarului și consilierilor locali

În urmă cu două zile vă anunțam că Zully Mustafa a demisionat din Consiliul Local Municipal Medgidia. Actul efectiv al demisiei a intrat în vigoare ieri, la ședința de îndată convocată de primarul Valentin Vrabie.

Poate că mulți dintre dumneavoastră ați fi dorit să aflați în prima zi de ce scriitoarea și jurnalista Zully Mustafa a decis să renunțe la funcția de consilier local. A fost o scurtă declarație în ziarul online Ordinea, dar în rest, fostul consilier local Zuleiha Socaciu nu a oferit alte detalii…

Până aseară când a decis să ne devoaleze motivele demisiei sale. Din punctul de vedere al celor care scriem pe acest blog problemele Medgidiei sunt cauzate de opacitatea celor din clasa politică. Pentru că îi deranjează teribil de tare transparența și adevărul.

Vă invităm să citiți în continuare declarațiile lui Zully Mustafa.

Jurnaliștii din politică, incomozi pentru afaceriștii pe bani publici

Nu mi-am dat demisia din Consiliul Local Medgidia pentru că sunt jurnalist. Cine spune asta, nu cunoaște jurnaliștii! Jurnaliștii ultimilor ani nu au intrat în politică pentru că nu cunosc politica și vor să încerce marea cu degetul, ci tocmai pentru că o cunosc prea bine și sunt mai vigilenți decât alții. Se prind mai repede unde sunt marile contracte și ce se află, de fapt, în spatele unui proiect. Șmecheria este dacă vor sau nu să închidă ochii la ele. De aceea, unii vor avea probleme, iar lumea politică va încerca să scape de ei, să-i marginalizeze sau să se ascundă de ei. Pe de altă parte, jurnaliștii care s-au hotărât să intre în politică cunosc și presa din rândul căreia s-au rupt (pentru o vreme, dar, de fapt, deloc) și evită cu abilitate capcanele întinse, mai mult decât atât ajută presa interesată de adevăr și le arată direcția unde să caute. O vor face fără să le ceară cineva, o vor face dintr-o solidaritate de breaslă puțin înțeleasă de celelalte bresle și pentru că, în naivitatea lor, cred că dacă ajung în politică pot ajuta mai mult cetățenii despre ale căror cazuri și necazuri au scris de-a lungul timpului. Problema cu jurnaliștii din politică este că li se rupe repede filmul. Revelația pe care o au este că oamenii nici măcar nu vor să fie ajutați, le place somnul dulce în care dorm. Așa că, pentru viața cui ne luptăm noi să o facem mai bună? Să-i lăsăm să doarmă și să se întrebe de ce nu merg lucrurile în țara asta.

sedinta-medgidia

Decizia de a ieși din Consiliul Local Medgidia era deja luată dinainte de a ajunge în Consiliul Local Medgidia. Mi-a plăcut să văd agitația din jurul meu și enervările unora cu privire la poziția mea în Consiliu, în timp ce eu mă gândeam că va trebui să las iar baltă traducerile, cărțile și călătoriile mele ca să schimb mentalitatea unui oraș, care nu vrea să fie schimbat (când va fi cazul, voi intra în amănunte). Am spus la vremea aceea, într-un cerc de prieteni, că e ultima mea bătălie pentru România. Dacă mă conving că nici dintr-o poziție politică, nicidecum privilegiată, nu reușesc să fac ceva măcar pentru orașul meu, atunci chiar îmi văd de treburile mele. Acesta a fost motivul pentru care am ales să rămân câteva luni în Consiliul local. Ce reportaj mai amplu, de la fața locului, ar putea visa un jurnalist pentru reportajul lui despre România, atunci când se va hotărî să îl scrie?” ne-a spus Zully Mustafa.

Banii publici, bătaia de joc a consilierilor locali, indiferent de partid

bani-publici

Dar ce este mai important din ceea ce ne-a spus fostul consilier local din Medgidia, arată gradul de nesimțire al majorității aleșilor locali. Fie că vorbim despre consilieri M10, ALDE, PNL, MPM, UDTTMR sau PSD. Atât timp cât aproape toți au votat ceea ce ne spune fostul consilier local, aleșii își bat joc de banii publici ai Medgidiei!

consiliul-local-medgidia

Nu mi-a pus nimeni pumnul în bot, nu au existat presiuni, nici politice, nici de administrație. Nu avea nimeni ce să îmi facă, decât să latre prin primărie că sunt cel mai al dracu’ consilier (și asta doar pentru că cerusem ”transparență”). Povestea cu transparența s-a discutat atunci – multe amănunte nu le știți, dar poziția mea am spus-o pe toate căile și numai cine n-a vrut să priceapă nu a priceput. Sau cine n-a putut, că sunt și de-ăștia destui.

Numai că, dacă atunci când te întorci în oraș dintr-o călătorie, afli că s-a votat în consiliu un proiect de 500.000 lei (5 miliarde de lei vechi) pe beculețe de sărbători, NICI MĂCAR CUMPĂRATE, CI DOAR ÎNCHIRIATE, ce mai caut eu în acest Consiliu? Astea au fost promisiunile din campania electorală ale tuturor celor implicați în administrarea orașului? Nu am auzit pe nimeni răcnind <<vă închiriem beculețe de 5 miliarde lei pentru anul 2016>>!!!

Așa că, dacă domnii politicieni tot au uitat de prioritățile unui oraș, am hotărât să mă întorc la prioritățile mele: cărți, traduceri, călătorii și familie, nu neapărat în ordinea asta, dar toate mult mai importante decât niște ședințe care-mi pierd timpul și-mi distorsionează mesajele”, a concluzionat Zully Mustafa.

Morala?

De 26 de ani încoace, medgidienii se plâng tot timpul. Că nu au locuri de muncă, asfalt, trotuare moderne, iluminat public modern, locuri de distracție, servicii comunitare performante, parcuri, locuri de joacă, un complex sportiv reabilitat. Se plâng tot timpul de modul defectuos în care sunt gestionați banii publici ai orașului.

Și, cu toate acestea, votează, cel puțin de 12 ani, aceleași persoane care își bat joc mereu de banii publici.

În 2016 au zis că, dacă votează pe altul din afara orașului, va fi mai bine. Neadevărat! Se pare că toți, inclusiv independenții vopsiți în M10 și revopsiți în ALDE și-au dat mâna cu politicienii locali pentru a-și bate joc în continuare de banii publici.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Iar cei care spun adevărul și care arată bubele sunt atacați nefondat. La fel cum au fost atacați de primarul Vrabie și în cazul solicitării cheltuirii transparente a banilor aprobați pentru Zilele Medgidiei. Zile care nu s-au mai ținut, pentru că așa au vrut mușchii edilului. 

Asta dorește Medgidia? Asta va avea!

Să nu vă mai plângeți iar, mai ales în 2020, pentru că nimeni nu o să vă creadă alegători  din Medgidia dornici de minciună !

Notă: Pozele din acest material au fost luate de pe google.

Anunțuri

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s